Sistemul Economic

Sistemul Economic

FairCoop vede revoluția sistemului economic mondial ca cel mai promițător punct de pornire pentru a provoca și iniția o schimbare colectivă în societate.

Unul dintre obiectivele prioritare ale FairCoop este construirea unui nou sistem economic global bazat pe cooperare, solidaritate și justețe în relațiile noastre economice. Pentru a realiza acest lucru, am definit principalele cauze ale dificultăților sistemului economic actual și mecanismele sale care cauzează dezechilibrul mondial al puterii și modurile în care să-l transformăm în favoarea noastră.

Cea mai gravă problemă este în opinia noastră puterea exclusivă a băncilor și institutiilor centrale de a obliga cetățenii să folosească un sistem monetar care funcționează în favoarea celor 1%, fiind bazat pe îndatorare și pe o inflație constantă care în același timp sărăcește majoritatea populației și ne conduce către un dezechilibru insuportabil al bogăției la nivel global.

Planul nostru este acela de a restabili cel mai înalt nivel posibil al justiției economice mondiale prin:

  • folosirea propriei noastre monede digitale FairCoin și dezvoltarea propriului sistem economic care este complet independent de băncile și instituțiile centrale.
  • utilizarea FairCoin într-un mecanism care a fost folosit de obicei împotriva Sudului Global: forțele pieței (cerere-ofertă), pe care să le hack-uim și să le infectăm cu virusul cooperativ.
  • folosirea virusului cooperativ pentru a crea încredere și stimulente pentru toată lumea să investească într-un sistem cooperativ mai degrabă decât un sistem competitiv volatil și speculativ.
  • folosirea strategiei de creștere stabilă pentru a crește valoarea monedei datorită ofertei limitate de unități monetare (caracter deflaționist) și cererii crescute de monedă.
  • utilizarea valorii astfel crescută a monedei pentru a finanța dezvoltarea de proiecte și instrumente care sunt aliniate scopurilor FairCoop și care extind în mod constant infrastructura sistemului.
  • utilizarea acestor proiecte, instrumente și infrastructuri pentru a facilita folosirea în comun a FairCoin pentru mai multe produse și servicii care respectă Principiile FairCoop, ca astfel să sporească utilizarea monedei.
  • folosirea aceastei creșteri constante a utilizării FairCoin pentru a genera din ce în ce mai multă independență de monedele fiat și tranziția la o economie circulară.
  • folosirea economiei circulare, consolidată prin includerea din ce în ce mai multe produse și servicii din întreaga lume, pentru a ne acoperi nevoile de bază și pentru a încorpora în mod natural tot mai mulți utilizatori (persoane, grupuri, rețele) ca utilizatori ai FairCoin.
  • folosirea puterii noastre colective și financiare derivată din participarea în continuă creștere pentru a împuternici și elibera tot mai mulți oameni din orice fel de oprimare economică sau politică.
  • folosirea instrumentelor, rețelelor, serviciilor și funcțiunilor acestui sistem descentralizat independent, dispersate pe scară largă și în același timp interconectate, ca bază pentru schimbarea socială a întregii societăți globale, cunoscută drept revoluția integrală.